Mircea Sandu, derapaj rasist după ce Mircea Lucescu lansase acuzații grave de blat! „Anchete în stilul Bulibașa!”

Mircea Sandu, derapaj rasist după ce Mircea Lucescu lansase acuzații grave de blat! „Anchete în stilul Bulibașa!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu, fost președinte al Federației Române de Fotbal, a avut un derapaj rasist la adresa lui Mircea Lucescu, după ce antrenorul a acuzat că Unirea Urziceni și Oțelul Galați ar fi luat titlul prin jocuri de culise, de care ex-șeful de la FRF nu ar fi fost străin.

„Nașu” nu s-a ferit de cuvinte și a avut o replică rasistă cu trimitere clară către Il Luce și îl ironizează pe acesta cu „anchete în stilul Bulibașa”.

Mircea Sandu, remarci rasiste după acuzațiile grave de blat lansate de Mircea Lucescu!

Fostul șef de la FRF nu a stat pe gânduri și i-a dat o replică tăioasă lui Mircea Lucescu, cel care acuzase că Unirea Urziceni și Oțelul Galați, poate cele mai surprinzătoare campioane de după Revoluție, au luat titlul în Liga 1 prin jocuri de culise, cu girul lui Mircea Sandu și a celorlalți conducători din fotbalul românesc.

„Eu am profitat de fotbalul românesc cum a profitat și fotbalul de mine. Dar nu stau să facem vreo bulibășeală sau cum le spune ălora… facem anchete în stilul Bulibașa, Doamne iartă-mă! În lumea asta sunt foarte mulți care se consideră Mafalda, fără nicio trimitere la Mircea Lucescu.

Mai puțin mă interesează, am alte preocupări, fiecare poate să spună ce dorește, cum dorește. Nu am o analiză, replică, nu mă interesează. Pentru mine, ca și pentru el, ca și pentru alții, statisticile vorbesc”, a declarat Mircea Sandu, pentru sportpesurse.ro.

Nu vreau să mă mai întorc în trecut. În perioada aia nu era nevoie de mine, la tot ce se întâmpla în fotbalul românesc atunci, cu Mircea Sandu. Câştigau echipele pe care le voiau ei. Unirea Urziceni a câştigat pentru că a vrut cineva, Oţelul Galaţi a câştigat tot pentru că a vrut cineva. S-au dat bani mulţi atunci. Aşa se spune, aşa am auzit – Mircea Lucescu (EuroCast)

„Nașu” îl amenință pe Lucescu să vină cu dovezi pentru a proba acuzațiile

Mircea Sandu a trecut la amenințări și i-a cerut lui Lucescu senior să vină cu dovezi care să probeze acuzațiile pe care le-a lansat în spațiul public. Să vină cu date certe, nume de persoane, cine a influența rezultatele meciurilor, cine și cui a dat banii sau despre ce sume este vorba.

Fostul șef de la FRF susține ferm că nu a influențat rezultatele meciurilor din campionatul intern și a dat asigurări că nici un patron din fotbal nu i-a propus vreodată un blat.

Totodată, Sandu îl acuză de Il Luce de „perversitate” și că, neavând activitate în momentul de față, are timp să arunce cu vorbe nefondate.

Mircea Sandu îi cere lui Meme Stoica să aibă un punct de vedere în acest caz și să lămurească aceste acuzații, el fiind la acea vreme președintele grupării patronate de Dumitru Bucșaru.

„Deci ăștia Urziceni și Oțelul Galați nu aveau voie să câștige campionate?! Erau mici. În orice caz, Galațiul și sigur Urziceniul nu mai există… Dar MM a fost conducătorul clubului, ar trebui să aibă un punct de vedere. Pentru că sunt direct atacați.

Cât privește FRF, cel care face astfel de afirmații trebuie să indice persoana sau persoanele, sursele de finanțare, dar și sumele. Pentru că altfel… spui ca ăla a luat toate nevestele la rând, adică le face pe alea curve, dar ele săracele se ocupă de casa lor și de familia lor.

În primul rând, eu nu m-am ocupat în FRF direct de… cine putea să influențeze rezultatele? Că doar nu jucau Sandu, Lupescu, Kasai… Cine era implicat direct? Antrenorii, conducerile cluburilor, arbitrii și așa mai departe.

Eu pot să garantez că niciun conducător nu poate să vină să spună că am fost la Sandu Mircea și mi-a promis că… Sau i-am dat lui Sandu Mircea ca să…

Deci domnul Lucescu ar trebui… pentru că eu știu cum e perversitatea asta în fotbal, doar politica mai depășește curvăsăreala care există, ar trebui nu să arunci cu vorba.. pentru că și eu pot să vorbesc foarte multe despre Lucescu, ce spunea despre Sdrobiș, de răposatul nea Jean (Pădureanu – n.r.), dar nu mă interesează.

Deci trebuie să spună cine au fost persoanele influențate, cumpărate de către cine și cu ce sume. Și atunci domnul Lucescu are toate prerogativele. Ar fi păcat să iasă ca Mafalda din fotbal, că le știe pe toate. Dacă nu are activitate, nu mai antrenează o perioadă, probabil începe să…”, a concluzionat Mircea Sandu, pentru sursa citată mai sus.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×